Cele mai mari probleme sociale pe care România continuă să le aibă

Rate this post
În lipsa unui plan strategic de politică publică sănătoasă problemele sociale ale României încă există şi vor exista. În pofida unor progrese făcute în anumite sectoare după aderarea din 2007 la Uniunea Europeană, România încă mai are multe lucruri de schimbat pentru a progresa de la un stat cu politici învechite şi lipsite de un plan de dezvoltare pe termen mediu şi lung la un stat modern, se arată şi în rapoartele făcute până acum de Comisiile Europene(CE).
problemele romaniei
Iată lista cu cele mai grave probleme pe care Romania le are la ora actuală, pe care ar trebui să le rezolve:

– Problema socială cea mai gravă în Romania este rata ridicată a şomajului, munca la negru şi nivelul scăzut de trai care a rezultat în urma perioadei de tranziţie de la o economia centralizată de stat la o economie de piaţă.

– Problemele din sănatate şi educaţie au împreuna un impact major atît asupra demografiei cât şi aupra dezvoltări pe termen mediu şi lung prin lipsa identificări nevoilor pieţei de munca.

– Corupţia din justiţie şi din toate sistemele adminstraţiei publice, dar şi incompetenta acestora.

– Scăderea îngrijorătoare a natalităţi şi emigraţia în masă, în special a “creierelor”
Conform datelor 3 din 10 emigranţi au studii superioare.
În anul 1993, erau angrenaţi în activitatea de cercetare şi dezvoltare un număr de 118.329 de angajaţi. În 2010, numărul acestora s-a redus masiv ajungîndu-se la doar 46.136 de angajaţi.

– Problemele minorităţilor, cu precădere minoritatea de etnie romă care este grav afectă. Alte probleme sociale înconjoară drepturile şi libertăţile populaţiilor minoritare din România. De la sfîrşitul comunismului minoritatea romă a fost ţinta harţuirilor şi ostilităţii. La începutul anilor 1990 un număr mare de romi au părăsit Romania pentru Germania, iar guvernul german i-a trimis înapoi pe mulţi dintre ei, în anul următor. De asemenea, conflictele au avut loc între etnicii maghiari şi români din Transilvania, cererile maghiarilor pentru o mai mare autonomie şi drepturi lingvistice au provocat răspunsuri dure ale grupurilor de români naţionalişti.

Credeti ca se pot rezolva aceste probleme?

One thought on “Cele mai mari probleme sociale pe care România continuă să le aibă

  1. Poti aduce abundenta si prosperitate in viata ta cu aceasta noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au
    convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si
    complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si
    mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul
    liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de
    viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: mihai365escu@yahoo.ro

Comments are closed.

error: Content is protected !!