Ziua Veteranilor Unităţii

Rate this post

Joi, 29 martie 2018, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt a fost organizată Ziua Veteranilor Unităţii.
La acest eveniment au fost invitaţi să participe ofiţerii şi subofiţerii care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Jandarmeriei Olt şi au trecut în retragere sau rezervă, ca urmare a pensionării. În cadrul adunării festive organizate cu acest prilej a fost prezentat mesajul inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel Cucoș Gheorghe Sebastian, adresat veteranilor unităţilor:

„O istorie de aproape 17 decenii este deopotrivă și mult, dar și puțin. Este mult, dacă ne gândim la câți oameni minunați au contribuit la devenirea instituției noastre și la formarea noilor sosiți. Este evident mult, dacă ne amintim, fiecare dintre noi, experiențele memorabile pe care le-am trăit în timp ce am construit, nu numai istoria Jandarmeriei, dar și amintirile noastre de viață, pentru că, cei mai mulți dintre noi am petrecut mai mult timp în slujba cetățenilor, decât în sânul familiei.
Spuneam că este mult, dar este deopotrivă și puțin – o sută șaizeci și opt de ani pot produce în conștiința noastră percepția succederii mai multor epoci, dar vă rog să mă credeți că este deosebit de puțin, dacă ne raportăm la viitor și la faptul că această perioadă reprezintă doar începutul. Cei care ne vor urma, vor avea datoria de a contribui la istoria pe care o vor transmite generațiilor următoare.”
Domnul colonel Tudor Dorel Drejoi – inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, a mulţumit veteranilor jandarmi pentru întreaga activitate desfăşurată, i-a felicitat şi le-a transmis sănătate şi împliniri alături de cei dragi şi apropiaţi.
În semn de recunoaştere şi apreciere a activităţii desfăşurate de-a lungul întregii cariere militare, celor care cu onoare şi dedicaţie au reprezentat Jandarmeria, le-au fost înmânate diplome de merit.
Întâlnirea a fost organizată cu ocazia sărbătoririi în data de 3 aprilie a.c., a 168 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

Bucur Borcan

error: Content is protected !!